Sunt in saptamana 25. Simt puiul asta mic zilnic si aproape ca uneori am senzatia ca sta pe burtica mea si se cocoata sa imi puna manutele pe fata. Deja il iubesc, il stiu, simt ce ii place si ce nu, il asteptam pe tati seara amandoi si ne gandim la el cat suntem la birou. Ascultam Haydn, Bach, Mozart si Vivaldi cand ajungem acasa si nu ne pasa de ce e la stiri.
Sunt si zile mai dificile cand ma simt eu atat de obosita si imi pare rau ca nu ma pot bucura la maxim de clipele acestea, sunt acele ore la birou cand orice as face tot trebuie sa butonez si sa raspund la diverse telefoane si cereri....
Sunt zile apoi in care nu reusesc sa inteleg nefericirea unora de a fi ipocriti, violenti, mincinosi, vulnerabili la diverse, suparati pe viata fara motiv, sunt zilele in care ma lupt cu adrenalina sa fie cat mai redusa si sa nu ajunga in casuta magica unde sta puiul meu acum.
Si mai sunt si inefabilele zile cu cate o indigestie, aici ma declar vinovata , insa de mult nu am mai trecut prin asa elanuri nutritive :)..simt uneori ca as manca tot din farfurie de 2 ori, desi inainte nu reuseam sa termin o portie niciodata.
